RSS
Imagine

Pisica albă

15 Iul

blogulunuiconcitadin.wordpress.com-giratoriu
E destul de interesant să fii detectiv la propria realitate umană într-un loc destul de cunoscut pe care nu l-ai văzut după un timp nedefinit . Să cauţi răspunsuri la tot ceea ce se întîmplă în propria ta fiinţă . Timpul se scurge , natura îşi urmează cursul ei firesc , doar oamenii schimbă totul în jurul lor . Să îţi vezi oraşul în care ai copilărit o parte din propria existenţă , să ştii că într-un loc anume era construit ceva şi să crezi că „acel ceva” va avea întotdeauna aceiaşi destinaţie pentru care a fost destinat prima dată . Iluzii . Schimbă oamenii natura verde , nu zona urbană unde locuiesc . Ştiu bine că aceste schimbări sunt inevitabile , doar dacă eşti în miezul evenimentelor nu ţi se pare chiar aşa de dramatice emoţional . Nu chiar aşa de dramatic , doar un sentiment lăuntric de necunoscut şi curiozitate a unui aventurier .
Aş zice că în momentul acela eram un turist în propriu oraş natal , venit dintr-un orăşel turistic de munte după cincisprezece ani . Nu pot spune cu precizie unde mă simt mai în largul meu , aici sau acolo unde îmi desfăşor şi îmi cîştig existenţa pe această planetă minunată . Tot ce vă pot spune : este o experienţă destul de nouă pentru mine . Oare ce gîndesc oamenii care lucrează cu anii în străinătate despre acest lucru ? . Filozofii , ar spune unii , poate .
Timpul se scurse , era momentul să plec , desi rămase în mare parte acelaşi , arhitectura stradală s-a modernizat între timp , schimbări de sensuri , semafoare care mai mult încurcă decît descurcă , un fel de compromis între şoferi si pietoni , sensuri giratorii în intersecţiile mari . Şi mai trebuia să fiu şi atent la trafic . Uneori aveam impresia că maşina pe care o conduceam prinsese viaţă şi mă purta spre un loc necunoscut . Undeva in centrul oraşului , un sens giratoriu apăruse ca din neant , nici nu mai ştiu dacă am trecut pe aici cînd am sosit . Era prea mare emoţia pe care o simţeam . Într-un colţ de intersecţie pe o clădire , o firma roşie cu scris alb : ” Le chat blanc ” . Avea un nume straniu de cunoscut . Nici bine nu am pornit la drum şi îmi trebuia o pauză . Alături o parcare cu plată a municipalităţii . Am hotărît să intru sa văd ce este . Pizzeria-Restaurant . Intru , mă aşez la o masă rămasă liberă în centrul sălii . Poate că era doar singura liberă sau rezervată să mă aşez special eu ca într-un joc de culise al destinului . Nu venisem să consum nimic , ospătarul a sosit lîngă masă şi fără să mă uit în meniu i-am spus ceva de o îngheţată , asta dacă se servea aşa ceva în local . Era destul de plăcut înăuntru , pînă şi mirosul florilor din sensul giratoriu ajunge în restaurant . Ospătarul servi destul de repede comanda :
– Mai doriţi să comandaţi ceva ? Singurul lucru schimbat la el era zîmbetul , parcă nu m-ai era zîmbetul natural cu care mă abordase prima dată , era unul mai protocolar .
– A , nu , nota de plata te rog !
Şi în loc să plece imediat după nota de plată , mai întii netezi puţin cu mîna faţa de masă .
După cîteva secunde pe scaunul din fata mea se aşeza o femeie îmbrăcată elegant cu un parfum discret , îşi aşeza ochelarii de soare pe masă :
– Bonjour mon ami ! Nu mă mai recunosti ?
Cu ce să încep ? Era perfecţionistă în tot ce făcea . Reuşise performanţa să îşi cîştige respectul şi admiraţia din prima săptămînă de liceu . Puse la pămînt un tip mai înalt decît ea şi nu ştiu ce i-a spus la ureche atunci că în cei patru ani de liceu nu am văzut-o nicio dată în compania unui băiat . Existenţa ei ca elevă se desfăşura între orarul şcolar şi filozofia sportului asiatic pe care îl practica . Numai că în ultima perioadă de liceu devenisem ţinta favorită a ironiile ei .
– Nici nu m-ai observat măcar o clipa , cînd am trecut pe lîngă masă , acum cîteva momente .
Am privit-o cîteva clipe :
– Privirea îţi este mai senină în ochii tăi căprui ! Etes un beau chat et mauvais !
– Merci beaucoup puor le compliment ! Deci recunoşti . Chiar crezi că am să aştept o eternitate să iţi mulţumesc ? Mă aşteptam la floare ascunsă în bancă , exact ca in filmul acela , nu orice scris la repezeala cu carioca roşie într-un caiet în ultima zi de liceu . Nu te-am m-ai văzut de atunci . M-a ajutat instructorul meu de arte marţiale să îmi ţin mintea ocupată cu lucruri mai importante în acele momente , altfel riscam să ratez multe obiective . I-am povestit întîmplarea , eram cam aeriană la primul antrenament ce a urmat . Ştii ce mi-a spus cu o voce calmă uitîndu-se fix în ochii mei : ” Crezi că ţi-a oferit prilejul să înveţi ceva din asta ? ” . Mi-a repetat aceiaşi întrebare pe acelaşi ton şi pînă nu a ieşit un ” Da , sensei ” plăcut urechilor sale nu plecat de lîngă mine . Eram cea mai infimă fiinţă din Univers în clipele acelea . …
Ceva din zîmbetul şi privirea ei din acel moment semăna cu a unui feline sălbatice din savana africană cînd îşi vede prada , pe care le-am văzut prin documentarele de la televizor .
…şi de atunci tot am învăţat , am învăţat şi iaraşi am învăţat . Dar asta a fost în trecut .
– Ce vînt te aduce in acest cochet local ?
– Treburi pe-acasă pe la părinţi , un drum înapoi spre casa , un sens giratoriu care mi-a iesit in cale si o pisică albă pe clădire .
– Serios , deci am avut dreptate cind l-am convins pe soţul meu , că este cea mai bună denumire pentru local ! În ceea ce priveşte sensurile giratorii toate sunt la fel , locaţiile diferă .
– Cu ce te mai ocupi acum ?
– Am o pensiune turistică la munte .
– Superb ! de fapt tu totdeauna erai în perioada vacanţei la munte .
– Activitatea ta competiţională cum mai evoluează ?
– La doi ani după ce am terminat facultatea de informatică , am decis să las mai moale cu rolul meu de prinţesa războinică . Ospătarul veni discret lăsa o cutie de pizza pe masă , retrăgîndu-se apoi la fel pe cum apăruse .
– Mi-a sosit şi pizza !! M-a sunat o prietenă azi dimineaţă să trec pe la ea să văd ce are calculatorul ei . Băiatul ei făcuse o noapte albă în faţa calculatorului cu jocurile în reţea . După spusele ei nici calculatorul şi nici băiatul nu mai funcţionau la parametri normali . De ce rîzi ? aşa mi-a spus .
Se ridică de la masă , îşi lua ochelarii şi cutia cu pizza de pe masă , îmi oferi o notă de consum achitată :
– Îngheţata e din partea casei , ar fi bine să o savurezi cît mai repede , nu mai are nici un farmec dacă se topeşte :
– Adieu , cher ami !
În momentul acela găsisem răspunsul la emoţiile mele : nu oraşul era de vină ci doar zîmbetul şi ochii ei căprui ! Îşi închisese un capitol din viaţa ei , iar eu nu mai simţeam în acea clipă nicio emoţie , de nicio culoare !

Anunțuri
 
7 comentarii

Scris de pe 15 Iulie 2013 în Story

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

7 răspunsuri la „Pisica albă

  1. demdece

    2 August 2013 at 23:02

    Cam așa se întâmplă mereu, nu? Când sperăm noi nu-și dau seama ele, și când ele se prind e prea târziu 🙂

    Apreciază

     
  2. Subconstientul Genial

    30 Iulie 2013 at 19:41

    SUPER…AMINTIRE SI PREZENT…TOTI OAMENII AR TREBUI SA SI FACA BLOG…ATUNCI POATE NE AM INTELEGE MAI BINE UNII PE ALTII…FELICITARI

    Apreciază

     
    • blogulunuiconcitadin

      31 Iulie 2013 at 19:25

      Mulţumesc ! 🙂 Cît despre ideea de avea fiecare om cîte un blog , e bună şi ţine de posibilitatea fiecăruia să decidă de a avea sau nu un blog .

      Apreciază

       
      • Subconstientul Genial

        31 Iulie 2013 at 19:57

        DE FAPT E VORBA DE CAPACITATEA DE A-TI COMUNICA PROPRIILE TRAIRI…TOATE CELE BUNE…CU DRAG

        Apreciază

         
  3. blogulunuiconcitadin

    22 Iulie 2013 at 21:19

    Vă mulţumesc pentru cuvintele sincere !

    Apreciază

     
  4. Nicoleta-Mihaela Butnariu

    16 Iulie 2013 at 17:26

    Mon ami, ma uimesti!
    🙂 ochi caprui! Hm!

    Apreciază

     
  5. Stefania

    15 Iulie 2013 at 20:57

    Foarte emoţionante ţi-s gândurile aşternute aici! Mi-a plăcut mult ce-am citit!
    O seară frumoasă! 🙂

    Apreciază

     
 
Fosile şi pietre

Just another WordPress.com site

Blogul Buceginatura2000

Informatii despre Mediu, Turism, Bucegi sit Natura 2000

Assassin CG

Clientu' de azi, victima de maine

Paul Militaru

Photography Portfolio

Kevin Standage

An Indian travel photography blog

Paco G.R.

Street Photography

Atitudinea mea...

Blog de fotografie, călătorii, natură... "Atitudinea e un mic detaliu care face o mare diferenţă" (Winston Churchill), "Legendele spun că fotografiile fură sufletul oameniilor. Eu, ca fotograf, dau suflet fotografiilor" (Aurel Rapa)

Fermín Goiriz Díaz

Fotografía y algo más

Vultureşti

Auf einmal ist alles relativ

9

Just another WordPress.com site

ILEANA PARTENIE

mostly about Bucharest. about yesterday's traces and today's world * surtout sur bucarest. sur les traces d'hier et le monde d'aujourd'hui

Livia Mihaela Firincă Photography

Să privim lumea cu sufletul

dan moldovan

blog de poze

Iulia Radu - Photography

"...photographs open doors into the past but they also allow a look into the future." - - Sally Mann

Die Augensprache

Meine Eigenwelt

Global Sojourns Photography

Photography & Philosophy

Captain Jills Journeys

She sails the seven seas in search of FREEDOM

Places Unknown

Dmitrii Lezine's Places Unknown is fine art and travel photography from around the world. Enjoy!

Genunchiul Lumii

blogolumea. strada sforii. poezie pierdută. crochiuri. cotidiene

%d blogeri au apreciat asta: